O poveste despre educatie si oameni

În orice profesie înveți și te perfecționezi în fiecare zi. Indiferent daca ai învățat sau nu astăzi, nu uita că ești un modelator de destine și, mai ales, nu uita sa fii OM.

Constantin Rusu,

formator

Pe diriginta din clasa a V-a o chema Riveros. În prima zi de curs, a început prin a le spune copiilor o minciună. La fel ca majoritatea profesorilor, ea și-a privit elevii și le-a spus că îi iubește pe toți în mod egal. Dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece acolo, în primul rând, asezat pe scaunul său, era un băiat pe nume: Facundo Moreno. Doamna Riveros îl observase pe Facundo încă din anul precedent și observase că nu se juca cu alți copii, hainele sale erau foarte neglijente și avea constant nevoie să facă o baie bună. Facundo începea să fie oarecum neplăcut. A venit vremea când doamna Riveros a apreciat lui Facundo cu o dungă roșie, să facă un X mare și să plaseze un zero foarte izbitor în partea de sus a temelor sale.

La școala unde preda doamna Riveros, i s-a cerut să revizuiască caracterizările fiecărui copil. Lăsase dosarul lui Facundo la urma. Când l-a examinat, a avut o mare surpriză. În clasa întâi învațătorul a scris: „Facundo este un băiat foarte luminos, cu un zâmbet ca nimeni altul. Își face treaba îngrijit și are maniere grozave. Este o plăcere să-l ai în preajmă". În clasa a doua a scris: „Facundo este un elev excelent, se înțelege foarte bine cu colegii săi de clasă, dar își arată îngrijorarea deoarece mama lui are o boală incurabilă și mediul acasă trebuie să fie foarte dificil”. În clasa a III-a a scris: "Mama sa a murit, a fost foarte greu pentru el. Încearcă să facă tot posibilul, dar tatăl său nu arată prea mult interes și mediul de acasă îl va afecta în curând dacă nu se iau anumite măsuri", iar in clasa a patra a scris: „Facundo se află în spatele colegilor săi și nu manifestă prea mult interes față de școală. Nu are mulți prieteni și uneori doarme la ore ”.

Acum, doamna Riveros își dăduse seama de problemă și își părea rău pentru ea însăși. A început să se simtă mai rău când elevii lor le-au adus cadourile de ziua profesorului, înfășurate în funde frumoase și hârtie lucioasă, cu excepția lui Facundo. Darul său era înfășurat cu hârtie gălbuie pe care o luase dintr-o pungă de ambalaj. Doamna Riveros era îngrozită să deschidă acel cadou în mijlocul celorlalte cadouri. Unii copii au început să râdă când au văzut o brățară veche și o sticlă de parfum cu doar un sfert din conținutul ei. Ea a oprit tachinarea copiilor exclamând cât de prețioasă era brățara, în timp ce a încercat-o și și-a tamponat o parte din parfum pe încheietura mâinii. Facundo Moreno a rămas la sfârșitul orei în ziua aceea suficient de mult pentru a spune: „Doamna. Riveros, astăzi miroși așa cum mirosea mama mea." După ce băiatul a plecat, a plâns cel puțin o oră. Din acea zi, ea a încetat să mai învețe copiii matematica, citit și scris. În schimb, a început să-i educe pe copii. Doamna Riveros a acordat o atenție specială lui Facundo. Când a început să lucreze cu el, creierul lui a început să reînvie. Cu cât îl încuraja mai mult, cu atât răspundea mai repede. Până la sfârșitul anului școlar, Facundo devenise unul dintre cei mai sârguincioși copii din clasă și, în ciuda minciunii sale că i-a iubit pe toți elevii în mod egal, Facundo a devenit unul dintre preferatii ei.

Doi ani mai târziu, a găsit un bilet sub ușă, era de la Facundo, spunându-i că fusese cel mai bun profesor pe care l-a avut vreodată în viața lui. Cinci ani mai târziu, în aceeași perioadă, a primit o altă notă de la Facundo, acum îi scria că a terminat liceul fiind al treilea din clasa sa și ea a fost în continuare cea mai bună profesoară pe care a avut-o vreodată în întreaga sa viață. Cinci ani mai târziu, a primit o altă scrisoare prin care spunea că, deși uneori lucrurile erau grele, el a rămas la școală și în curând va absolvi cu cele mai mari onoruri. El i-a repetat doamnei Riveros că ea a fost în continuare cel mai bun profesor pe care l-a avut vreodată în viața sa. Patru ani mai târziu a primit o altă scrisoare. De data aceasta a explicat că, după terminarea studiilor, a decis să călătorească puțin. Scrisoarea explica că ea era în continuare cea mai bună profesoară pe care a avut-o vreodată și preferata lui, dar acum numele lui se prelungise puțin, scrisoarea era semnată de Dr. Facundo Moreno. Povestea nu se termină aici, mai este o scrisoare de citit, Facundo a spus acum că a întâlnit o fată cu care urma să se căsătorească. El a explicat că tatăl său a murit acum câțiva ani și a întrebat-o pe doamna Riveros dacă ar dori să ocupe la nunta lui locul care este de obicei rezervat mamei mirelui. Bineînțeles, bătrâna profesoară a acceptat. A sosit purtând vechea brățară și s-a asigurat că va purta parfumul pe care Facundo și-a amintit că mama sa a folosit-o în ultimul Crăciun pe care l-au petrecut împreună. S-au îmbrățișat și dr. Moreno i-a șoptit la ureche: „Mulțumesc, Maestră, pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc foarte mult pentru că m-ai făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot face diferența”. Doamna Riveros cu lacrimi în ochi, a inspirat și a spus: „Facundo, te înșeli, tu ai fost cel care m-a învățat că pot face diferența. Nu am știut să educ până nu te-am cunoscut”.

Există povești care pot fi de mare folos pentru a face din această lume un loc mai uman, când ești sensibil la durerea și problemele altora.

Autor necunoscut.