Dupa 10 ani

"Nu știți, s-a prescris dacă am copiat în liceu? Este cineva decis să nu ierte!

Îndoiala

Draga doamnă Darie, era micuță și fragilă, cu un pic de cocoașă dar cu un suflet uriaș. Blândă, bună, orele ei treceau ușor, nu ne era frică că ne va pedepsi pentru că nu am învățat. Unul dintre profesorii mei preferați. Numai că ne preda ”Pedagogia”, care era cel mai gros manual pe care îl văzusem. Uriaș, abia îl puteam căra în brațe, cu pagini nesfârșite. Și pentru că eram eleve la Liceul pedagogic – viitoare învățătoare – aveam teză la Pedagogie. Mie mi se părea că cei care lucraseră la manual bătuseră cu grație apa în piuă. Aș fi redus tonele de polologhie la câteva idei și aș fi subțiat considerabil cartea. Din păcate, eram doar o puștoaică, nu decideam eu.

Stăteam în bancă cu Doina, de care nu m-am despărțit cinci ani de zile, spre disperarea dirigintei care avea un fix: în fiecare an schimba fetele în altă bancă, le amesteca unele cu altele. Cică să socializăm. Numai că eu și Doina, amândouă selecționate în echipa de handbal a Școlii sportive, socializam oricum - eram vorbărețe și nebunatice - dar nu voiam să ne despărțim. Așa că au urmat plânsete, împotriviri, scandal, enervări de ambele părți. Până la urmă am câștigat, diriga a cedat. Restul făceau rocada, noi două stăteam pe loc, în rândul patru, banca de la geam (”Bine, hai, admit pentru că sunteți ambele sportive.”, ne spunea în fiecare an când ne vedea pe amândouă așezate deja în banca cu pricina). Ne potriveam perfect, eu eram bună la limba franceză iar Doina la rusă. Ea a avut tot liceul un coșmar cu franceza, eu, aventuri cu rusa, dar asta este altă poveste.

Să revenim la biata doamnă Darie, căreia i-am scos câteva fire de păr alb. Amândouă cam la același nivel de istețime și grad de educație, ne-am hotărât să subțiem cartea de pedagogie. Atunci când finuța doamnă Darie ne anunța extemporal sau venea teza, împărțeam materia în două: jumătate o învățam eu, jumătate o învăța Doina. Ehei, și cum stăteam în rândul patru, până când doamna noastră ajungea la noi cu plimbatul, mergând greoi din cauza handicapului, noi scriam vorbind. Simplu. Dacă pica subiectul din jumătatea mea, vorbeam eu, dacă pica din jumătatea Doinei, era rândul ei să scrie cu voce. Toate mergeau minunat, eram mai libere decât restul colegelor în preajma tezei, îngurgitam doar jumătate de materie.

În principiu, pentru că mai știam ceva de pe la ore, schimbam frazarea față de dictarea celeilalte. De obicei. Nu și la acea teză. Habar n-am dacă subiectele din teza cu bucluc au fost din jumătatea mea sau din a Doinei, cine a vorbit scriind și cine a uitat să schimbe frazarea. Poate am fost eu vinovata, poate a fost Doina. Cert este că din lene n-am mai schimbat nimic și cele două teze au ajuns pe masa de corectat a doamnei Darie. Cum eram bunicele la limba română și gramatică, semnele de ortografie și punctuație erau și ele fix la fel. Noi eram liniștite, făcusem două teze pe cinste, ne așteptam la un 9 sau 10. Nici măcar nu ne-am adus aminte că am făcut prostia să scriem, din prea multă lehamite, exact după dictarea celeilalte, darămite să ne batem capul cu spaime că ne-ar putea prinde. O făcusem de multe ori, ce mama dracului! Culmea că numai la pedagogie am făcut trebușoara asta, nu ne-am gândit să ne extindem bussines-ul.

Și iată că a sosit ziua când draga doamna Darie ne-a adus tezele. Emoții? Nici vorbă. Numai că, în loc să ne spună numele și notele, cum era obiceiul, profesoara a ales două fete și le-a scos în fața clasei.

– Tu iei această teză și tu pe cealaltă. Fiecare citește câte o propoziție și se oprește, apoi o citește cealaltă. Hai, începeți! s-a încruntat buna noastră profesoară.

– Hait, am dat de dracu’, sunt ale noastre, i-am șoptit încet Doinei, care se schimbase și ea la culoare, semn că nu era singura care ghicise dezastrul.

– Șșșșt, taci că ne aude, m-a oprit fiindcă spre noi se îndreptau privirile ucigător de ironice ale micuței profesoare, care se urcase pe postamentul ce înconjura catedra.

Fetele au început să citească. Una o frază dintr-o teză, alta o frază din a doua teză. Clasa amuțise, știau ele fetele ceva despre ”metoda” noastră pedagogică dar nu erau prea sigure cum făceam. În liniștea de mormânt, care se lăsase peste 33 de gureșe, se auzea la indigo același lucru.

Noi două, cu obrajii în flăcări, făcându-ne mici, din ce în ce mai mici, cu dorința sinceră să ne dezintegrăm undeva în univers, auzeam două voci rostind cu glas monoton:

– Galenus şi Hypocrates au observat că există patru temperamente de bază și au încercat să le explice, stabilind clasificarea lor în: coleric, sangvin, flegmatic melancolic.

Prima voce se oprea și a doua continua, zgârâindu-ne creierul:

– Galenus şi Hypocrates au observat că există patru temperamente de bază și au încercat să le explice, stabilind clasificarea lor în: coleric, sangvin, flegmatic melancolic.

Lecturarea a continuat o vreme, cu privirile profei ațintite asupra noastră, până când doamna Darie a considerat că este suficient. Quod erat demonstrandum.

– Vasilica, ești una din elevele mele preferate, nu m-aș fi așteptat să copiezi. Vreau să fii cinstită și să îmi spui, cine de la cine a copiat.

– Niciuna, am răspuns dârz, ridicându-mă în picioare și uitându-mă în ochii ei. Mă enerva la culme să mă strige cineva ”Vasilica”, toată lumea îmi spunea Lili iar atunci mi s-a părut că îl pronunță ironic.

– Te rog, nu mă prosti!

– N-am copiat, învățăm împreună, de aia sunt tezele la fel, am continuat.

În fond, ce era să spun? Ce conta cine copiase de data aceea, în alte ocazii se întâmplase invers.

– Doina, și tu ești o elevă bună și cuminte, nu te lua de încăpățânata de Crăciun, spune tu adevărul și nu te voi pedepsi.

– Învățăm împreună, acesta este adevărul, a țâșnind în picioare și Doina, roșie la față ca un trandafir, susținând minciuna din același raționament.

Interogatoriul a continuat o bună bucată de vreme, fără ca niciuna să cedeze. Repetam ca papagalul că învățăm împreună, ne ascultăm una pe alta și de asta tezele sunt la fel.

– Ce să fac eu cu voi, fetelor? Acesta este un caz clar de copiere, nu mă prostiți. Am pus doi ambelor teze doi deși ele sunt de 9,5. Vreau să știu cine de la cine a copiat. Mă deranjează încăpățânarea voastră. Voi ce spuneți, cum ați proceda? a cerut profa sfatul colegelor, care nici nu respirau. Liceul era renumit pentru exmatriculări, vedeam în ochii lor spaima pedepsei extreme.

– Doamnă profesoară, dacă niciuna nu recunoaște și ambele susțin că fiecare și-a făcut teza fără ajutorul celeilalte, eu zic să le dați azi, acum, o altă teză. E ultima oră, putem sta toată clasa peste program, să aibă o oră la dispoziție. Doar așa ne vom da seama dacă mint, s-a ridicat în picioare șefa clasei.

Opinia ei a părut logică doamnei Darie. ”Uff, pentru moment suntem salvate, am gândit. Mai departe, fie ce-o fi.” Cum toate fetele au fost de acord cu propunerea, sărind în sprijinul ei, doamna Darie, o bunătate de femeie, a fost de acord. Ne-a mutat pe amândouă în prima bancă, pe rânduri diferite, fără nimeni în spatele nostru. A controlat în bancă să nu fie cărți, caiete, ne-a controlat în buzunare, ne-a dat caietele de teză înapoi și ne-a comunicat:

– Am să vă dau și subiecte diferite, ca să fiu sigură că ați spus adevărul, a spus victorios, făcându-mă să tresar: ”Drace, dacă ne nimerește fiecăreia subiect din jumătatea celeilalte, o băgăm pe mânecă”.

Din fericire, eu am primit subiecte din jumătatea mea, Doina din jumătatea ei. Îmi făceam cruce cu limba de așa noroc și promiteam cerului că nu voi mai copia în viața mea. Emoționate, cu mâinile transpirate, ne-am apucat de scris, cu cerberul între noi, urmărindu-ne cu ochi de vultur. Tezele au fost corectate pe loc iar doamna Darie a făcut ochii mari.

– Ambele teze sunt de nota 8. Pot să înțeleg că nota e mai mică din cauza stresului la care v-am supus. Mda, n-am ce să vă fac. Totuși. întrucât nu sunt convinsă că în primele teze nu ați copiat, deși nu știu cum, prin ce metodă, o să vă pun nota din cea de a doua teză, care e mai mică.

Ați văzut pe cineva înviind într-o secundă, după ce a crezut că e mort? Eu da, uitându-mă la Doina. Probabil și ea a avut același sentiment uitându-se la mine. Scăpasem. Nu nota doi mă îngrijora, aveam destui de 10 în oral ca să nu rămân corigentă dar toată profesorimea știa cât de aspru este domnul Crăciun. Dacă ajungea la urechile lui că fiică-sa a copiat, nu mă scăpa nici Isus Cristos de mama de bătaie, care mi-ar fi înroșit fundul. La exmatriculare nu m-am gândit, era prea bună doamna Darie.

Profesoara noastră n-a fost niciodată pe deplin mulțumită de modul în care s-a sfârșit aventura, o umbră de îndoială i-a rămas înfiptă în creier. Bun pedagog, însă, a ascuns îndoiala și până la sfârșitul liceului nu ne-a tratat diferit. Am aflat de îndoială mai târziu. La întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului, încântată că terminasem filosofia și luasem deja examenul de admitere la drept, m-a îmbrățișat apoi, ridicându-se pe vârfuri, mi-a șoptit:

– Acum nu mai poți păți nimic. Poți să fii cinstită și să îmi spui cum naiba ați copiat?"

Lili Crăciun - scriitor

Pro sau contra?

Alexandru Boţu este unul dintre cei 67 de elevi de clasa a XII-a care a luat media 10 după afișarea rezultatelor de la Bacalaureat 2012 şi unul dintre cei trei liceeni din Bucureşti care a înregistrat o serie maximă la Fizică, Matematică şi Română. Din octombrie va fi student la Cambridge, Marea Britanie, la Inginerie, şi nu are în plan să revină în ţară după studii.

"Am motive puternice să fiu pesimist. E o impresie formată de-a lungul ultimilor ani. Mentalitatea generală românească nu mă face să mă gândesc că România ar putea progresa. E prea mult dispreţ pentru valoare şi pentru mediul academic", spune absolventul Colegiului de Informatică "Tudor Vianu". Boţu, originar din Iaşi şi aclimatizat de trei ani în Bucureşti, nu este doar "tocilarul" care a luat bacalaureatul cu 10, ci şi olimpicul la fizică al cărui protest a făcut valuri în online-ul românesc în urmă cu două luni. Lucrarea elevului dezamăgit de modul în care este punctat la clasă de profesoara Ioana Soica, profesor de fizică la Colegiul Vianu, în ciuda performanţelor sale la concursurile naţionale şi internaţionale la fizică a stârnit ecouri ample pe internet.

"Corectura se face pe criterii personale. Înţeleg perfect că nu merit media 10", a scris Boţu în teza lui la Fizică din semestru II. Iar lucrarea, fotografiată ca să rămână dovada acestui protest, a fost postată de liceean pe Facebook.

Şi de aici a preluat-o toată lumea, fără să-mi ceară permisiunea", explică elevul rebel pentru. Astăzi spune că nu ar fi vrut ca teza - scrisoare "să devină publică", pentru că "am tras ceva ulterior. Se vorbea chiar de scăderea notei la purtare".

"Teza la fizică era meciul vieţii pentru că nu ştiam niciodată cu ce medie voi încheia. Pe primul semestru avusesem 10", povesteşte olimpicul Boţu, "dar în semestru II aveam un 5 la oral. Nu aveam ce să pierd. Nu aveam ce să-i fac profesoarei pentru toţi anii ăştia în care s-a purtat oribil şi ne nota subiectiv. Aşa că am scris lucrarea într-o seară, pe la 2.00, şi am păstrat-o pentru când aveam să dau teza, la mijlocul lui mai. I-am dat două foi atunci. Textul de protest şi teza în care rezolvasem câteva subiecte. După 20 de minute am ieşit din clasă şi am auzit-o strigându-mi numele", rememorează totul Alex Boţu.

Protestul online care a scindat cancelaria în două
De ce a făcut asta? "Aşa am considerat eu că trebuie procedat. Am vrut să transmit un mesaj: că modelul ăsta de profesor din comunism, care spune intrând la clasă Eu, profesorul, sunt un Dumnezeu, iar voi, elevii, nişte viermi nu mai este de actualitate. Oricum, toată lumea a fost şocată", concluzionează rebelul de 19 ani. "Cancelaria s-a împărţit în două, la fel şi clasa". Şocaţi au fost şi părinţii lui, tatăl - profesor universitar la Iaşi, iar mama - medic de familie: "I-am sunat în seara aia şi le-am zis -Vedeţi că eu dau mâine teza asta şi le-am citit textul. -Dă-o, mi-au zis,dacă tu crezi asta" .

Regrete? Nu, "doar răcorire" şi teama că profesoara Stoica nu îi va încheia media la fizică. "Mă gândeam că n-o să mai intru în Bac şi că o pierd Cambridge-ul", explică Alex. Dar nu s-a întâmplat aşa. A luat în 5 în teză şi asta a fost tot. Cu profesoara n-a mai dat ochii, pentru că ea "a plecat din ţară cu o grupă de elevi în SUA, într-o vizită la NASA".

"Ştiu doar că nu sunt eu caz singular. A mai fost o fată la "Vianu" care i-a fost elevă Ioanei Stoica şi care, deşi era olimpică internaţională, abia trecea la doamna profesoară. Până la urmă s-a mutat la un alt liceu, ca să scape".

Moştenire de familie
La cei 19 ani ai săi, împliniţi de curând, Alex Boţu vorbeşte ca un om mare. "În România există un dezinteres faţă de valoare şi de cunoaştere. Intelectualii sunt o categorie marginalizată. Nimeni nu investeşte în mediul academic, ca-n perioada interbelică, ca-n perioada Brătienilor".

Cu toate astea nu-l tentează politica şi vrea să facă performanţă în proiectare - în proiectarea de avioane. "Bunicul din partea mamei a fost comandor în aviaţie şi el m-a influenţat. De fapt, el a fost model şi pentru fratele meu, care are două mastere - în inginerie spaţială şi în magnetism", punctează absolventul de "Vianu" filiera. De altfel, fratele mai mare, singurul pe care-l are, s-a stabilit de 11 ani în SUA. Şi da, şi el a fost olimpic internaţional la Fizică.

Ce nu ştie lumea despre Alex Boţu
Originar din Iaşi, Alex Boţu a venit la Bucureşti la finalul clasei a IX-a când, după o olimpiadă la fizică, a fost ofertat de un liceu internaţional privat din Bucureşti. A lăsat un liceu de tradiţie, Costache Negruzzi - "Se vede asta şi din rezultatele obţinute la Bacalaureat 2012 când 5 elevi au luat 10 de la ei" -, pentru Capitală care i-a promis că astfel va vedea ce înseamnă performanţa. După un semestru la liceul privat, mărturiseşte că a fost dezamăgit de ritm şi de modul în care se făcea pregătirea. A ales să-şi încerce norocul la Colegiul Tudor Vianu, unde a fost admis în clasa olimpicilor. "S-a dovedit a fi o alegere foarte bună", conchide absolventul.

Aşa s-a mutat cu chirie într-un apartament cu două camere şi a învăţat să se îngrijească singur: mâncare, spălat, gătit. "E drept, maică-mea mă sună de 20 de ori pe zi, iar odată la două săptămâni e la Bucureşti să vadă ce fac", povesteşte amuzat Alex.

Nu regretă alegerea făcută în urmă cu trei ani, când a decis să încerce la "Vianu". A deprins spiritul liceului: "Noi suntem cei mai buni". Ba chiar şi l-a însuşit, iar în ecuaţia asta admiterea la Cambridge a fost "un obiectiv îndeplinit". De altfel, din cei 23 de foşti colegi de-ai lui de clasă, 18 vor merge să studieze la universităţi din Marea Britanie, iar doi în SUA.

Deocamdată ştie doar că a fost admis la cursuri şi că urmează să primească o bursă. Nu cunoaşte încă valoarea acesteia. Cert e că a aplicat şi pentru un credit în Marea Britanie, pentru cazul în care ar urma să-şi plătească facultatea.

Alex Boţu a jucat trei ani fotbal fiind portar. "Ai mei au pus presiune pe carte, dar niciodată fotbalul nu a reprezentat un pericol cu adevărat. La Cambridge voi avea timp să fac din nou sport, pentru că ei pun accent nu doar pe performanţa academică"

Până la 1 octombrie, dată la care va fi la Cambridge, Alex Boţu are în plan să urmeze cursurile şcolii de şoferi - deşi nu are maşină - şi să plece într-o vacanţă "la munte, cu prietenii".

Altfel, îl amuză să fie numit tocilar, are o prietenă care şi ea va pleca din ţară la studii şi a petrecut cu amicii - "cum se face" - după ce s-au afişat rezultatele de la Bacalaureat 2012.

Sursa