Fac parte din categoria celor care am avut o relatie deosebita cu toti dascalii. Intotdeauna m-au motivat aprecierile. Am vrut sa fiu mai bun, sa dovedesc ca lauda a fost meritata. Empatia face, pe langa stapanirea cunostintelor, parte din maiestria unui cadru didactic. Putem intelege ca sunt oameni, cu bucurii, cu necazuri, dar el este un formator de destine si nu are voie sa-si aduca necazurile la catedra. Poate ascunde multa tristete, dar stiti cat de mult face un zambet, domnilor profesori?
Din randurile de mai jos inteleg ca mai sunt si altii care constientizeaza lipsa de empatie in scolile din Romania.
"Buuun, și pentru că am scris despre învățământul online/profesori/părinți etc., am primit n mesaje pe privat, filmate de părinți, privitoare la cum decurg lucrurile între copii și profesori. Drept care azi vă spun un singur lucru și sunt capabilă să-l demonstrez oricând. Optzeci la sută dintre dascălii români, când interacționează cu copiii sunt stresați, încruntați, nu zâmbesc deloc, fac veșnic liniște, cuvintele lor de ordine sunt „nu acum, nu tu, am zis să taci acum, n-ai auzit, Titel, hei, Maia, halooo, dacă nu asculți, ieși…” etc.; în America, fiindcă am primit filme și de peste ocean, după ce copilul citește, de pildă, profa se exprimă: „Good job dear, wonderful, you did great today, I’m very proud of you!” Nu c-or fi ăia mai cuminți sau mai nush cum. Poate nu-s. DAR!!! Elevul, în fața profesorului, CONTEAZĂ. Iar copilul este stimulat pentru munca și participarea lui prin cuvinte frumoase. Nicio intervenție nu se termină fără astfel de cuvinte dinspre profesor spre elev. Iar acum vin și zic. Am fost un elev de zece pe linie. NICIODATĂ, în 12 ani de școală, nu mi-a spus vreun profesor „good job, wonderful, you did great today, I’m very proud of you”. Dar absolut niciodată. Și văd că nici azi n-o fac, dar pretind, cumva, să fie ascultați fără crâcnire, să se-audă musca, să nu-și scape niciun copil vreun creion pe jos, să whatever. Cumva, dacă ar exista empatie, copilul ăla s-ar zbate din toate puterile lui să fie pe fază, dacă ar ști că ar obține măcar un cuvânt bun și cald de la sictiritul învățător, profesor, ce-o fi el. Și o spun cu o siguranță debordantă, cu atât mai mult cu cât fiică-mea mi-a spus deunăzi: Mami, de fiecare dată mi-a zis Frau „Perfekte Arbeit, Sofia!✔ Sehr schön geschrieben! O singură dată m-a pus să refac un exercițiu pe care l-am greșit, dar după ce l-am făcut mi-a mulțumit!” Prin urmare, dragi profesori, v-ați gândit cât contează pentru copiii ăștia o vorbă bună?"
