Se afișează postările cu eticheta sedinta cu parintii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sedinta cu parintii. Afișați toate postările

duminică, 21 mai 2023

Ieşit din rând

Grea de cap, aşa-i spunea diriga. Mama ei venea supărată de la şedință şi-i trăgea palme fără să-i vadā lacrimile. Acum chiulea iar, nu mai suporta ora de sport. Proful o scotea mereu din încolonare şi o punea să alerge singură, îi zicea c-o antrenează pentru olimpiada graşilor, iar copiii râdeau şi-i puneau piedică. Nu avea cui să spună ce-o doare, nu avea prieteni. Nu-i mai păsa de nimic. Dintre toți care aşteptau în stație, doar ea a făcut un pas mare dincolo de linie când metroul se apropia.